“A cincea forţă”
În cadrul Institutului pentru studii superioare din Princeton (localitate unde s-a stabilit în 1933), genialul fizician Albert Einstein a realizat numeroase studii asupra posibilităţii călatoriilor în timp. Studiind forma de manifestare a celor patru forţe ale Universului (forţa gravitaţională, forţa electromagnetică, forţa nucleară tare și forţa nucleară slabă), Albert Einstein a dedus că lipseşte totuşi ceva. Dacă studia manifestarea lumii reale numai prin prisma acestor forţe, Universul devenea static, lipsit de viaţă şi de “neprevăzut”, ceva asemănător unui mecanism determinabil în mod exact. Astfel,el a intuit că lipseşte“a cincea forţă”, care ar trebui să le unească pe toate. Această teorie a unificării a stat la baza cercetărilor sale ulterioare. Albert Einstein a descoperit că timpul nu este altceva decât o succesiune de evenimente care caută o ordonare succesivă de cauze şi efecte. Această ordine reprezentată de timp este de fapt doar o tendinţă de a da un sens “dezordinii” în care fenomenele din Univers coexistă. În 1935 a găsit o confirmare a ideilor sale care i-a permis genialului magician al timpului să-şi continue studiile la o scară mai largă. Cercetările sale asupra atomului ţinteau de fapt şi ele descoperirea acestei forţe. Adevarata manifestare a celei de-a cincea forţă nu ţinea de natura unei forţe fizice, ea fiind o forţă superioară celorlalte forţe, ceva ce le unifica şi le dădea o coerenţă. Datorită cercetărilor sale, Einstein a avut un rol esenţial în celebrul “Experiment Philadelphia”. Este vorba de binecunoscuta experienţă în care o navă a marinei S.U.A. (distrugătorul USS-Eldrige) a disparut pur si simplu din faţa şefilor armatei, pentru că să reapară după o perioadă de timp. Acest experiment desfăşurat în portul din Philadelphia în 1943, a fost ţinut secret aproape 40 de ani,în unele cercuri negându-se vehement existenţa acestui experiment. Marinarii care au supravieţuit experimentului relatau faptul că ei au fost anunţaţi doar că se făceau teste pentru “invizibilitate”,pentru că radarele germane să nu poată depista navele aliate. Într-adevăr, la începerea experimentului nava a fost cuprinsă de o ceaţă densă alb-verziue care a devenit rapid lăptoasă, chiar materială.în scurt timp,atât pe ecranele radar, cât şi în port, nava a dispărut din câmpul vizual; în apă se vedea doar forma de contur a navei. Mica navă de coastă USS Cyclops care monitoriza experienţa a înconjurat de mai multe ori forma ce se presupunea a fi navă, însa după cum relatau marinarii, nu se puteau apropia, parcă se loveau de un zid de netrecut. După aproximativ 5 minute, nava a revenit din invizibilitate aratând imagini de coşmar: oameni căzuţi, unii carbonizaţi, alţii pur şi simplu dispărând fără urmă! Experimentul a fost rapid ascuns şi musamalizat, şi s-au făcut presiuni asupra tuturor celor care ar fi putut să dezvaluie acest incident.
După 40 de ani de tăcere, ziariştii americani au avut acces la arhivele secrete ale marinei americane şi au găsit aici relatări extraordinare! Pentru prima oară publicul avea să cunoască relatarea concretă şi reală a unei călătorii în spaţiu şi timp, deoarece s-a presupus că nava nu a călătorit numai 500 de km aproape instantaneu (marinarii de pe navă au constatat că ajunseseră în portul oraşului New York, revenind apoi în portul de unde plecaseră), ci şi aproximativ 40 de ani în viitor! Era primul act oficial care demonstra posibilitatea învingerii timpului!
Efecte secundare necontrolate
Membrii familiilor marinarilor de pe USS Eldrige au raportat sistematic dispariţii şi apariţii ale acestora; practic după numai două zile ei parcă erau înconjuraţi de o ceaţă albă. În unele cazuri ei dispăreau pur şi simplu de la masa sau din faţa prietenilor. Într-un unul din rapoarte s-a constatat un fapt incredibil. Unul dintre participanţii la experiment şi-a luat haina şi căciula ca şi cum totul ar fi fost normal, a ieşit pur şi simplu prin perete şi a disparut fără urmă,pentru totdeauna! Aceleaşi peripeţii sau relatat şi despre nava experiment. Dispărea pur şi simplu din port şi apărea după două zile în acelaşi loc. În alte cazuri, în plină misiune pe mare, nava dispărea şi apărea (ca un câine dresat care se întoarce mereu la locul lui) în portul unde se făcuse experienţa. După lungi frămăntări şi incredibile aventuri,guvernul a hotărăt că nava să fie dezmembrată,legând straniile fenomene de apariţii şi dispariţii de o anumită impregnare pe care ar fi căpătat-o aceasta în timpul experienţei, însa uimitor în acel moment USS Eldrige a dispărut din port fără să se mai întoarcă vreodată, ca şi când ea ar fi considerat că nu este demnă să-şi găseasca astfel sfârşitul.
Similitudine cu furtunile magnetice
Toată această “joacă” a timpului a durat aproape doi ani, după care nu s-a mai relatat nimic. Mulţi contestă încă aceste informaţii, dar putem semnala deosebitele asemănări între fenomenele descrise pe navă cu multe observaţii făcute în decursul timpului în apropierea unor furtuni magnetice, în Marea Diavolului (în apropierea Japoniei) sau în Triunghiul Bermudelor, observaţii făcute la cei doi poli tereştri şi în alte asemenea zone care prezintă anomalii magnetice.
Tesla și Edison, implicați în acest experiment?
Pe de alta parte, se știe faptul că aparatele care au realizat “experimentul Philadelphia” au fost construite după invențiile lui Nikola Tesla, îmbunătățite și de Edison.Tesla a brevetat un aparat “rezonator” care era capabil să urce tensiunea unui câmp electromagnetic până la milioane de volți și la frecvențe incredibile. Observații făcute de martori credibili (ofițeri de rang superior,ingineri din camera motoarelor de pe navă etc.) arata existența unei constructii ciudate la bordul vasului,care semăna cu aparatul construit de acest savant. Din descriere reiese faptul că o bobină uriașă sub forma ovoidală se află într-o construcție asemănătoare cu o piramidă. Un mecanism rotitor producea un câmp magnetic stabil. Aceste două câmpuri magnetice generau, după cum susțin mulți savanți care au preluat ideea, o distorsiune de câmp suficientă pentru a produce un salt în timp. Această idee este confirmată chiar de calculele lui Einstein despre “marea unificare a forțelor”. După însemnările descoperite recent în arhive,“Proiectul Philadelphia” ar fi fost reluat la sfârșitul anilor patruzeci,de către dr.Von Neumann și apoi încheiat cu succes în anul 1983, prin proiectul Montauk. În acel an – se spune – oamenii de știință și tehnicienii au reușit să stabilească o legatură temporară directă cu anul 1943, să facă o “spărtură” în zidul spațio-temporar. Pe acolo, prin această spărtură,unul dintre supraviețuitori se spune că ar fi ajuns până la nava “Eldrige” a anului 1943 și după anumite corecturi în comportamentul mașinilor,ar fi făcut-o să reapară în timpul ei de atunci, curând după dispariție. Cu alte cuvinte: navei Eldrige i s-ar fi dat ajutor din viitor, pentru a putea reveni în 1943 deoarece s-a știut de până din compartimentul generatoarelor. Daca nu ar fi existat acțiunea de ajutorare din 1983 sau daca aceasta nu ar fi avut rezultatul dorit,atunci nava ar fi rămas în vecii vecilor “blocata între dimensiuni” în hiperspațiu, în pragul eternității sau poate în “viitor”, în anul 1983 nu se stie exact. Străpungerea spre anul 1943 pare a fi reusit,printre altele, cu un tip de antenă “piramidală”, numită“delta t” (t, de la timp). O persoana deosebit de dotată mediumic,aflată acolo, s-ar fi concentrat asupra situației de la bordul navei “USS Eldrige”, realizând astfel rezonanta cu acel timp. Se pare că la realizarea contactului cu trecutul s-a folosit o componentă “non-hertziana”, o gamă de frecvențțe de dincolo de spectrul cunoscut al undelor electromagnetice.
Componenta imprevizibilului în saltul în hiperspațiu
Timp de doi ani de la acest incident, Einstein a refuzat să comunice guvernului despre “marea Unificare”, ca şi cum ar fi renunțat la cercetări. Mulți generali ai armatei considerau încă “Experimentul Philadelphia” ca fiind un eşec, însă, Einstein descoperise o idee genială. El a înțeles ca o distorsiune temporală are nevoie de o componentă a imprevizibilului pentru a deveni poarta temporară, (aceasta înseamnă, în exemplul dat că, desi ne-am propus ceva precis pentru a doua zi, este încă imprevizibil drumul nostru exact). Acest imprevizibil era însăşi natura celei “dea cincea forțe”, adică ea nu acționa pe o scară de mărime (cum este gravitația – care acționează numai asupra materiei,electromagnetismul numai asupra elementelor electromagnetice etc.); această “a cincea forță” făcea parte din toate, însă, în acelaşi timp le compunea pe toate.
Reuşita experimentului
Albert Einstein era în acelaşi timp reticent, nu voia deloc să coopereze, cu toate că diferite rapoarte evidențiau faptul că el nu renunțase la ideea unificțrii forțelor. Motivul acestui refuz categoric de a coopera era evident: Einstein văzuse unde au dus cercetările sale intreprinse în domeniul atomului – bombele atomice lansate asupra oraşelor nipone Hiroshima şi Nagasaki seceraseră sute de mii de vieți omeneşti total lipsite de apărare. El vedea zi de zi cu îngrijorare faptul că amenințarea războiului rece se putea transforma într-un război nuclear. Rusia sovietică era în posesia unei arme nucleare; amenințarea era grea. În aceste situații era conştient că nu era permisă o a doua greseală. Rapoartele despre cercetări deveniseră atât de importante încât însusi preşedintele Roosevelt întreba zilnic despre stadiul în care se afla (după cum relatează protocoalele oficiale ale anilor 1950). Amenințarea sovietică era prea puternică, astfel că armata S.U.A., precum şi guvernul, căutau să aibă un atu în eventuala conflagrație mondială. Această tensiune era menținută de Einstein care refuza cooperarea, însă un incident a schimbat situația. La 18 decembrie 1954, Einstein a ieşit din laboratorul său personal fiind transfigurat din pricina emoției. Printre primii cu care s-a întalnit era şi Abraham Flexner, căruia i s-a adresat cu urmatoarele cuvinte: “Abraham,am reuşit! Am trimis un cobâi în viitor. A rămas cinci minute acolo şi apoi s-a întors.Este încă în viață.”
Retragerea şi distrugerea oricăror urme
Flexner a comunicat imediat acest lucru preşedintelui, însă entuziasmul spu nu a durat mult. Albert Einstein nu voia să divulge formula, indiferent câte presiuni s-ar fi făcut asupra lui. Motivarea era bine cunoscută: “Hiroshima îi apăsa umerii,nu voia să poarte conştiința unei alte greşeli”. Din acel moment Einstein a devenit de nerecunoscut, îmbatrânise brusc, era tot timpul retras, nu comunica şi refuza să mai lucreze chiar şi în laborator. S-a îndepărtat de toți prietenii şi refuza orice comunicare. Asupra lui s-au orientat cele mai intense şi incredibile presiuni, atât fizice, cât şi psihice. Un adevarat război parapsihologic a fost declanşat ca urmare a acestui refuz. Einstein bănuia probabil ce va urma pentru că, spre marea uimire a armatei, a distrus orice posibilitate de reconstruire a ideilor referitoare la ultimele formule ale unificării forțelor. Pe 16 aprilie 1955, Einstein a fost internat la spitalul din Princeton cu o gravă hemoragie interna. Medicii i-au propus o intervenție chirurgicală de urgență,însă el a refuzat această idee. Se pare că şi-a petrecut ultimele zile în compania fiului său, vorbindu-i despre “marea unificare”.
Testamentul lui Einstein
La 18 aprilie 1955, a murit asistat doar de o sora medicală, însă după aceea a fost încercată o ultima soluție de aflare a formulei căutate. Astfel, dr.patolog Thomas Harvey i-a făcut “autopsia”, deşi era clară cauza morții. El a argumentat prin faptul că toți germanii sunt supusi autopsiei după moarte, iar extragerea creierului făcea parte din metoda germană. Astfel s-a făcut o operație asupra cortexului cerebral al lui Einstein pentru ajungerea la celulele cenuşii ale ariilor asociative, în tentativa de a izola impresiunea memorizată a formulei. Această operațiune s-a desfăşurat în mod secret şi a durat aproape cinci ore. La terminarea operației a fost anunțat decesul oficial al marelui fizician,însa nu s-a obținut formula dorită. Un al doilea comando s-a făcut de catre dr. Henry Ambrans, medicul personal al lui Einstein (1939-1941), care i-a extirpat ochii în ideea că poate în ultimele momente ale vieții “vizionase” pentru ultima oară formula (ştiut fiind faptul că pe retină se pastrează, într-un anume fel de impregnare ce poate fi ulterior reconstruită,ultima imagine văzută sau chiar numai imaginată de cel decedat). Dar şi această încercare a avut un eşec total. Câteva zile mai târziu se cerea permisiunea familiei pentru studierea în continuare a creierului lui Einstein, permisiune acordată, însă nu se ştie dacă s-a ajuns la vreun rezultat ulterior. Se pare că studierea creierului a continuat încă mult timp după aceea.
Dezvăluirea formulei
Bineînțeles, oficialitățile armatei SUA nu au renunțat la ideea de a descoperi această magică formulă. S-au investigat toate aparatele din laboratorul lui Einstein, s-au răsfoit toate jurnalele, corespondența şi cu stupoare, au descoperit că Einstein a scris în testamentul său datele necesare despre această forță şi implicațiile nefaste asupra umanității, dacă descoperirea va fi folosită în scopuri malefice. Testamentul lui Einstein şi-a găsit odihna în biblioteca secretă a Vaticanului unde, păzită cu straşnicie, această genială descoperire se afla la loc de frunte, pe lângă alte documente importante. Se cunoaşte doar faptul că această forța va fi folosită de către omenire atunci când va trece peste un prag hotărâtor în evoluția ei. Se pare că ar fi precizat până şi momentul acestui prag, la 75 de ani de la moartea sa adică anul 2030(!), data la care se presupune că omenirea va ieşi din cea mai mare criză care a lovit vreodata aceasta civilizație.
Codul lui Einstein
Această formulă de bază care lipseşte este denumită în cercetările ulterioare legate de relativitatea timpului şi unificarea forțelor ca fiind “codul lui Einstein”. Cercetări semnificative sau făcut de către ilustri matematicieni ai timpului pentru a “sparge” acest cod, însă fără reuşită.
Reluarea experimentului
Între timp, cealaltă echipă care se ocupa cu cercetările asupra forței a cincea şi-a dublat eforturile. În anii ’60 exista chiar ideea că erau foarte aproape de a reuşi spargerea acestui cod. Cercetări facute în laboratoarele americane de la Polul Sud au relatat despre experiențe care demonstrau efectele acestei forțe şi eventuala folosire. Cu toate că datele sunt foarte puține şi insuficiente, se pare că s-a efectuat un al doilea experiment, copie a “Experimentului Philadelphia”, dar acum s-a folosit un submarin atomic. După experiment,submarinul a dispărut fără urmă, nu s-a mai întors niciodată, nu s-a mai semnalat niciodată apariția lui. Se pare că dacă s-ar fi scufundat,măcar urmele de radiații ar fi arătat prezența lui, însă nu există nici un indiciu în această privință.